Friday 16 August 2013

Supa-crema de rosii

 

P1190187

Usoara (si de mancat, si de preparat) si gustoasa,

o supa de rosii cremoasa,

numa’ buna de pus rapid pe masa!

Ghici ce-s: poeta sau bucatareasa?!

 

Ce iti trebuie (eu am facut o oala maaaare):P1190143

10-12 rosii coapte bine

2-3 radacini (albitura: telina, pastarnac si/sau patrunjel)

2-3 morcovi

2 cepe

un dovlecel marisor

2 ardei grasi (preferabil rosii, pentru culoare, dar pot fi si galbeni)

2 cartofi medii

2 catei de usturoi

sare, piper

(optional poti adauga suc de rosii, daca spre sfarsit ti se pare prea densa)

patrunjel maruntit, smantama si/sau ulei de masline, crutoane (pentru ornat si servit)

O sa-ti trebuiasca si un robot de bucatarie sau un mixer vertical (stab mixer) pentru pasat.

 

Ce trebuie sa faci:

Daca faci lucrurile in ordine, nu trebuie sa mai calculezi minute de asteptare intre legumele puse la fiert:

Cureti albitura si o tai bucati maricele, si o pui la fiert in apa pana la jumatatea oalei.

Cureti morcovii, ii tai bucati maricele si ii adaugi in oala.

Cureti usturoiul si il adaugi in oala.

Intr-o cratita separata, pui la fiert apa pentru decojit rosiile. Speli rosiile si le crestezi pe fund in cruce. Cand apa din cratita fierbe, pui rosiile pe rand, si le lasi pana cand coaja incepe sa se curbeze si sa se dezlipeasca de pe ele. Le scoti intr-un castron separat si le lasi sa se racoreasca un pic, sa le poti decoji.

P1190147P1190148

Cureti ceapa si o tai jumatati sau sferturi, si o adaugi in oala, peste radacinoase.

Speli ardeii, ii tai bucati mari si ii adaugi in oala.

Decojesti rosiile (care pana acum s-au racorit suficient cat sa nu te arzi la degete cand le decojesti). Infigi o furculita in cotor, si cu un cutit sau cu degetele, tragi de coaja care deja se dezlipeste singura. Scobesti si cotorul, tai rosiile jumatati si le pui la fiert 10 minute in apa pe care ai folosit-o la decojit.

Cureti cartofii, ii tai cuburi si ii adaugi in oala mare.

Cureti dovlecelul de coaja, il tai cuburi si il adaugi in oala, dupa cartofi.

P1190153

Cand toate legumele sunt fierte (cat sa intre furculita usor in ele, dar sa nu se sfarame), le scoti cu o paleta intr-o oala mai mica (sau direct in blender) si le pasezi.

 P1190156P1190157

Adaugi si rosiile si continui sa pasezi pana la omogenizare.

P1190159P1190161

Pui pasta obtinuta inapoi in oala, potrivesti de sare, piper si suc de rosii daca mai e necesar, lasi sa mai dea intr-un clocot si servesti dupa imaginatie, cu ulei de masline si crutoane, sau cu smantana si patrunjel maruntit.

P1190196

Este foarte buna si rece, ca un fel de gazpacho pacalit.

Pofta buna!

 

De la cititori:

Keary M. a facut supa-crema de rosii dupa ce a tradus reteta cu Google Translate, si sustine ca i-a iesit minunat. Ne-a trimis si niste poze:

Supa Keary 2Supa Keary 1

Well done, Keary!

No comments:

Post a Comment